Plămân

Alergi, dar ți se strâng plămânii, iar fiecare încercare de a inspira e ca și cum ai respira printr-o pânză. Te oprești ca să-ți prinzi răsuflarea, iar când, în sfârșit, respiri adânc, începi să plângi fără să înțelegi de ce.

Visele despre plămâni traduc adesea restricția respirației în restricție emoțională. Plânsul după ușurare sugerează că, odată ce permiți o respirație mai amplă (și, prin urmare, mai multă siguranță), emoțiile reprimate pot, în sfârșit, să se miște.

Într-un vis, ești într-un spital, iar un doctor îți arată plămânii ca și cum ar fi acoperiți de praf, și ți se cere să „i-i cureți” vorbind sincer. Încerci să vorbești, dar cuvintele îți ies ca niște suspine, până când spui o singură adevăr pe care l-ai ocolit.

Asta conturează plămânii ca simbol pentru o exprimare emoțională blocată de evitare. Praful sugerează stres acumulat, iar rostirea adevărului devine „tratamentul”, legând exprimarea de sine de îngrijirea de sine.

Ești sub apă mult timp și tot încerci să respiri, dar primești doar bule care se transformă în cuvinte pe care nu le poți citi. Când ieși la suprafață, gâfâi și simți o nevoie bruscă să te îndepărtezi de o situație care te epuizează.

Respirația sub apă evidențiază o nepotrivire între nevoile tale și mediul în care te afli acum. Cuvintele-bule, de necitit, sugerează emoții pentru care încă nu ai găsit limbaj, iar impulsul de a te retrage indică nevoia de a-ți stabili limite.